Capitolul 6

Am ajuns la hotel. Mi-am promis ca nu ma voi duce la baie decat dupa ce o voi suna pe Ana si sa terminam conversatia care s-a incheiat brusc in cel mai inoportun moment din toata istoria momentelor inoportune.

Desigur ca mie mi-a luat cam mult sa ma dezmeticesc din toata furtuna de ganduri care ma lovit cand am aflat de scrisoare si am ignorat semnalele disperate ale telefonului meu cum ca bateria s-ar fi descarcat.

Chiar am vrut sa tip la sofer sa conduca mai repede , dar m-am gandit ca tipatul tatalui meu este indeajuns pentru urechile lui, pentru toata viata. De fapt, era asa de stresat de tipatul lui tati incat nu mai auzea claxoanele din jurul nostru.

Camera de hotel arata chiar mai bine decat mi-am imaginat. Am scanat camera in cautarea unui telefon si l-am gasit. Tata a incheiat si el conversatia lui.

Asteptam sa imi spuna ca este foarte obosit si ca merge la el in camera , dar asta nu a mai venit.

-M-a sunat unchiul tau, mi-a spus tata cu o voce disperata. Este timpul ca tu sa te imbraci si sa asisti la prostia aia de petrecere a lui.

-Unchiul Sebastian e aici? Am intrebat uimita.

-Da, bine, nu chiar aici. Da este in New York. Din cauza faptului ca eu si mama am fost amandoi impotriva carierei lui de scriitor , acum se razbuna pe mine de fiecare data cand are ocazia. Ma tot urmareste peste tot sa imi arate mie ce success uimitor are el cu romanele lui de dragoste. A terminat tata nervos, cautand prin hainele mele.

-Tati , ce faci? Am spus confuza in timp ce ma uitam la el cum imi rascolea hainele.

-Incerc sa iti gasesc rochita aia alba. Te trimit pe tine la petrecerea aia . Eu nu cred ca mai suport sa il aud spunand nici macar o data povestea uimitoare a vietii lui, cum el era baiatul ala rebel si si-a urmat visul in ciuda parintilor … . Dupa acea va trebui iar o saptamana sa imi revin de la privirile alea ciudate pe care mi le arunca toata lumea cand afla ca sunt fratele lui.

-Tati, rochita e in celalalt bagaj, am spus eu trantindu-ma pe pat si fara chef de vreo petrcere a unchiului meu.

Tata a iesit din camera si eu am sarit disperata pe telefon. Am format numarul de pe fix si Ana a fost chiar rapida, ca si cum stia ca eu aveam sa sun chiar in clipa aia.

-Alo! .. mi-a raspuns ea.

-Ana! Ai scrisoarea cu tine? Am intrebat nerabdatoare.

-Da, dar Kristina nu este acasa.. puteti sa sunati mai tarziu? M-a intrebat ea foarte agitata.

Prima oara m-am gandit ca Ana nu stia cu cine vorbeste la telefon sau a inebunit, dar apoi mi-am adus aminte de micul nostru “cod”. Am stat doua secunde sa imi amintesc ce insemna pentru ca nu mai facusem asta de foarte mult timp.

-Ok, mama e cu tine deci. Am oftat eu.

-Da, dar incercati sa o sunati pe ea.

-Adica pe tine? Am intrebat.

-Da.

-Ok , atunci du-te la baie. Acum, si sper ca mai ai telefonul ala al tau la tine..

Si a inchis. Asta imi amintea motivul pentru care o iubeam atat de mult. Era asa o buna confidenta si ma ajuta sa ascund de mama sau tata ceea ce ei nu trebuiau ei sa afle. Si era si mica mea spiona. Parintii mei nu mai puteau sa imi ascunda lucruri nici daca ar fi facut din asta secret de stat.

Tot timpul stiam ceea ce imi cumparau de Craciun si pana acum cativa ani, imi exersam expresia de uimire de fiecare data cand trebuia sa deschidem cadourile.

Am imbracat rochita alba pe care tata mi-a spus sa o imbrac pentru petrecere si am mers la baie,( noroc ca puteam lua telefonul fix si in baie) , incuind usa pentru a ma asigura ca nu eram deranjata din discutia foarte importanta care avea sa urmeze cu Ana.

Mi-a raspuns si parea mai stresata decat niciodata. Trebuia sa recunosc ca uneori profitam cam mult de pe urma faptului ca ea tinea la mine.

-Bine, vreau sa imi citesti numele expeditorului de pe plic, i-am spus in soapta, sperand sa nu auda nimeni.

Puteam auzi fosnete in telefon si mi-o imaginam pe Ana scotand scrisoarea si intorcand-o si rasucind-o.

-Robert Patt …Patti…Pattin.. si a oftat zgomotos in telefon.

Era adevarat. Aproape scapasem telefonul din mana. Ma pregatisem pentru momentul asta , in care aveam sa aflu ca el chiar mi-a raspuns la scrisoarea aia si mi-am imaginat atatea reactii, ba sarind in sus si in jos ca un copil de 10 ani , ba lesinand, ba inecandu-ma incat acum nici o reactie nu se mai potrivea si mintea mea intrase pentru cateva clipe in stand by, fara nicio reactie .

Dupa ce Ana a inceput sa repete “Alo” in telefon de mai multe ori, mi-am adus aminte ca ea inca astepta un raspuns din partea mea sau vreo indicatie, ceva, orice.

M-am gandit sa ii spun sa o deschida si sa mi-o citeasca dar apoi m-am lovit de faptul ca Ana nu stia engleza exact cand deschisesem gura sa ii spun asta. Si asa am si ramas , cu gura deschisa in asteptarea a ceva care nu venea.

-Kris , ce tot faci acolo in baie? Ma intreba tata agitat , batand usor in usa de la baie.

-Vorbesc la telefon! Am tipat la el. Sunt ocupata acuma.

Vroiam sa ii mai spun ceva , dar nu imi venea nicio replica inteligenta prin minte. Dupa cum am mai spus: Stand by.

-Ana , te rog muuult, tine scrisoarea aia la tine si ai grija sa nu o gaseasca mama sau altcineva.. nu stiu. Pune-o la tine in camera sau …vezi tu ok?

Am intrebat-o in soapta , dandu-mi seama de faptul ca tata inca era lipit de usa pentru ca ii vedeam patofii pe sub usa.

-Tata, te vad.

Am inchis telefonul si am inceput sa ma aranjez putin in oglinda imensa din baie. Trebuia sa imi fac ceva la par. In ultima perioada am inceput sa ma gandesc tot mai des sa ma tund , dar stiam ca dupa ce nu voi mai avea pleata mare care sa imi cada pe spate imi va parea rau si in cele din urma voi ajunge sa plang.

Am iesit pe usa. Tata se plimba prin camera , poate rusinat ca tocmai l-am prins .

-Tati, am oftat vazandu-l cum se agita. Chiar nu trebuie sa asculti pe la usi. Credeam ca numai mama e asa, dar vad ca , pana la urma te-a corupt si pe tine cu treaba asta.

Probabil nu se astepta sa fie prins. Nu se astepta sa ii spun asemenea lucruri , dar trebuia sa recunoasca ca mama era mult mai discreta decat el in asemenea lucruri.

-Nu scumpo, nu e ceea ce crezi , doar ca mama ta ma obliga sa fac lucruri pe care nu vreau sa le fac, ca de exemplu asta.

Cum adica il obliga?

-M-am pierdut. Ce face mama? Am inrebat nervoasa.

-Pai, se fastacea tata, mi-a spus ca tu esti la o varsta mai dificila,ca trebuie sa “actionez”si ca adolescentii , “rebelii stapaniti de hormoni” cred ca le-a spus , sunt intr-o perioda care trebuie atent controlata de… si s-a oprit brusc.

Ce a zis mama? Uite cine vorbeste de hormoni. Oh , da asta nu va ramane asa, clar. Toata treaba cere razbunare. Rapida.

Am pus mana pe telefon si am plecat din camera. Partea buna era ca tata parea sa-si fi dat seama cat de manipulat tocmai fusese. Dar asta nu va ramane asa.

-Alo? Floraria “Bella Rosa”? as vrea sa trimit un buchet mare de trandafiri, din partea domnului ..aaa..nu conteaza numele, cu mesajul “Pentru draga mea..” … Nu. Da , pe adresa…

Stiam ca niciunul dintre tipii aia nu ii trimite mamei flori, in afara de tata. Ar fi prea riscant pentru ea sa primeasca florile acasa. Normal ca numai tata putea sa fie…sau eu.

M-am intors hotarata in camera. Imi parea rau de tata  pentru ca el era prins la mijloc in toata treaba asta, dar o parte din vina era si a lui asa ca asta va fi o lectie si pentru el sa nu mai asculte de mama.

Stiam ca mama il va suna pe tati imediat ce va primi buchetul ca sa ii multumeasca, iar cand el isi va da seama ca mama primeste flori de la altcineva… Va fi urat , dar daca mama s-a pus cu cine nu trebuia … asa ii trebuie.

Am plecat la petrecerea unchiului Sebi si l-am lasat pe tata in camera lui, pregatindu-se de sedinta. De fapt, ar fi trebuit sa ii spun sa se pregateasca pentru…altceva. Ceva ce va urma.

Am ajuns la petrecere care se tinea undeva, la restaurantul unui hotel pe care il detinea un prieten de-al lui. Tata stia prea bine de ce nu se duce la asemenea porcarii. Normal ca mai bine ma trimite pe mine la asa ceva, ca sa il scuz in fata unchiului ca nu a putut veni, si sa suport eu tot chinul.

Discutii idioate despre ideologii si chestii cu care eu nu aveam nicio legatura.

Normal ca eu trebuia sa fiu acum undeva , prin magazine , cautand o geanta perfecta si pantofi, nu sa stau aici cu persoane care sunt contemporane cu al doilea razboi mondial. In timp ce ei discutau inflacarati despre subiece total neintresante, eu am plecat sa il caut pe unchiul Sebi. Trebuia sa fie pe aici pe undeva.

Mi-am luat un pahar de ceea ce se presupunea a fi sampanie si mi-am extins cautarile in afara restauranului. Am ajuns la receptia hotelului. Se pare ca petrecerea asta chiar avea succes la persoanele de varsta a doua pentru ca mai multi domni imbracati la costum, binenteles (ei nu au auzit de blugi? Si poate sa le spuna cineva ca negrul si albul nu sunt singurele culori de pe lume?daca se pot numi culori).

Am iesit si din hotel. Ok, ceva ciudat se intampla chiar mai in fata.