Capitolul 1

Simteam soarele cum imi mangaie pielea, incalzindu-ma. De foarte multa vreme nu ma mai simtisem asa de bine. Imi doresc ca fiecare zi din viata mea sa fie asa.

Sa stau cu Khleo toata ziua la piscina. Asta suna a egoism si superficialitate. Dar chiar nu imi pasa asta.

O intalnisem pe Khleo cand aveam 12 ani, la un curs de modeling. Am ramas cele mai bune prietene de atunci, avand in vedere ca parintii nostrii aveau o situatie financiara foarte buna, puteam merge impreuna peste tot, fara sa ne facem griji cu privire la felul cum s-ar simti  cealalta, daca nu ar fi asa.

Khleo era inalta , cu parul blond, si ochii albasti, extreme de frumosi, care iti aminteau intotdeauna de apa marii, iar corpul ei era perfect. Toate fetele o invidiau, din cauza asta. Eu  eram  satena, cu parul ondulat, ochii  caprui, si putin mai mica la inaltime decat ea.

Bineinteles ca ea a continuat cursurile de modeling , pe cand eu am incercat balet, lectii de canto si inot.

Ne  placeau topurile cu paiete, rochitele scurte , petrecerile pe care le organizam in vacanta de vara , la resedintele noastre, cumparaturile si cam tot ce implica foarte multi bani, in general.

-Te rog, spune-mi ca nu te gandesti la scoala sau la vreo alta problema existentiala, spuse Khleo exasperata, luand o gura din sucul de portocale.

-Nu. Poti sa stai linistita. Am spus eu inchizand ochii, din cauza soarelui.

-Stiu, sari ea din senin .Mergem la shopping. Oare de ce avusem presimirea ca avea legatura cu mall-ul?imi spusesem in gand , zambind . Uneori aveam impresia ca ne citeam gandurile, dar probabil ca eram doar paranoica iar faptul ca stateam atat de mult  timp impreuna isi spunea cuvantul . Invatasem sa anticipam miscarile si reactiile celeilale, dandu-ne seama de felul cum gandim.

-Ok, dar putem trece , te rog , si pe la posta? Trebuie sa las o scrisoare, am spus eu repede sperand ca este prea distrasa de la conversatie si  nu imi va pune intrebari in legatura cu scrisoarea. Sau mai bine zis , in legatura cu destinatarul. Imi era in deajuns ca tata credea ca aveam un iubit secret dupa conversatia de saptamana trecuta pe care o avusesem cu el , in masina, in drum spre casa.

-Tati, nu am mai scris nicio scrisoare pana acum, in intreaga mea viata. Vreau sa trimit una si nu prea stiu ce trebuie sa fac, am spus eu incet , stiind ca, oarecum , tata nu era atat de curios cu privire la viata mea si la detaliile ei. Cel putin nu era asa cum era mama, care daca simtea ca ceva nu era “ok”, punea 100 de intrebari pe minut, fara sa ma lase macar sa deschid gura, sa explic.

-Pai, in primul rand, trebuie sa scrii scrisoarea , spuse el. Bine, nu  era cazul sa ma trateze ca pe un copil de 10 ani, dar presupun ca si atunci cand voi avea 40 de ani ma va trata asa.

-Am facut asta deja. Eu vreau sa stiu cum sa o trimit , am zis eu repede , luminandu-l.

-Scrii datele expeditorului si ale destinatarului pe scrisoare. Adica nume, adresa,

codul postal… tot.

La auzul acestui lucru m-am simtit descurajata.

-Este obligatoriu sa trec si numele ? am intrebat incet.

-Desigur, spuse tata aproape revoltat. Obligatoriu.

Nu mai eram atat de incantata de ideea asta acum. Imi era indeajuns teama ca ma voi face de ras, ca voi fi penibila facand asta.

Adica ,pe bune. Chiar nu mai trimisesem niciodata scrisori, si mai ales, unei asemenea persoane.

Cu toate astea am scris-o, am trecut toate datele pe ea si acum incercam sa imi fac curaj si sa o trimit.

-Kriss, cine mai foloseste posta in zilele nostre?S-a inventat internetul, spuse ea amuzata.Suntem in secolul 21., continua ea. Oricum, cui vrei sa ii trimiti scrisoarea?Ma intreba Khleo, facandu-ma sa ma trezesc la realitate.

Desi am incercat sa ignor intrebarea ei prefacandu-ma ca nu sunt atenta si raspunzandu-i prin “ce?” ,  am continuat sa sper ca va lasa balta subiectul ,ceva ce nu ii sta in fire lui Khleo , dar ea a repetat in mod enervant intrebarea.

Curioziatea ei nu avea limte.

Cum as putea sa ii marturisesc ca vroiam sa ii trimit o scrisoare lui Rob Pattinson? Adica era atat de penibil , dar eu tot vroiam sa fac asta. Eram perfect constienta ca Robert este o vedeta pe intreg mapamondul si probabil, primea scrisori de la fane indrogostite in fiecare minut al fiecarei zi, dar mai stiam ca aveam nevoie de asta.

Aveam nevoie sa ma agat de o speranta, fie ea cat de mica. Vroiam sa imi imaginez ca imi va raspunde intr-o buna zi si imi doream cu disperare sa sper la aceasta sansa.

Nici nu vroiam sa ma gandesc cum ar reactiona Khleo si prietenii nostrii daca ar afla de tampenia pe vreau s-o fac.

-Este o scrisoare pentru matusa mea, o felicitare de ziua ei, de fapt. Am mintit eu.Speram ca nu isi va da seama de ceea ce facea. Era foarte probabil sa imi citeasca minciuna pe fata.Oare nu puteam sa caut si eu ceva mai plauzibil? Acum serios.

“Scrisoare matusii”. Nici eu nu cred.

-Intotdeauna exista telefon, scumpo, ma lamuri ea scurt. Stii, scrisoare s-ar putea sa se piarda  si sa nu mai ajunga niciodata la destinatar. Si , bineinteles ca exista o mare sansa sa intarzie, astfel incat matusa ta nu o va primi de ziua ei.

Repet. De ce nu ma gandisem mai devreme? Mintea mea refuza sa mai colaboreze cu mine . Ma trada pe fata. Acum nu mai am nici macar o singura scuza in spatele careia sa ma ascund. Khleo  ma incoltise. Ma pusese la zid si ea nicimacar nu stia.

Sau stia??Poate ca si-a dat seama si acuma doar incearca sa ma forteze, sa ma faca sa ii spun adevarul. Adica ea nu este deloc proasta. Poate uneori aeriana, cu capul in nori  si foarte copilaroasa, dar nu proasta. Nu ii pusesem niciodata la indoiala capacitatea ei intelectuala, asta era sigur.

Dar , stai. Nu sunt eu ,oare , copilaroasa  prin faptul ca incerc sa trimit scrisori penibile unor persoane ca si  Robert Pattinson? Si oare nu sunt aeriana si cu capul in nori cand , in loc sa vad realitatea, eu sper ca el imi va raspunde la scrisoarea mea stupida?

Adica numai adolescentele isterice , care se dau drept fane infocate si indragostite fac asa ceva. Nu eu. Khleo ar fi mai credibila in rolul de fana infocata. I s-ar potrivi mai bine . As fi ipocrita, nu?? De fapt, sunt deja o mare ipocrita.

-Dar …i-am promis, am spus soptit, lasandu-mi capul in jos. Este doar o felicitare.

Am zambit chinuit si fortat spre ea, dorindu-mi sa mor incet.Spre marea mea surprindere Khleo nu a mai  continuat discutia despre  “scrisoarea matusii”, probabil dandu-si seama ca nu vroiam sa discut despre asta. A spus un “Ok” resemnat si a inceput sa discute despre noua colectie de haine primavara-vara , pe care nu o putea rata. Am lasat-o sa vorbeasca singura pentru ca eram mult prea fericita la gandul noii mele victorii.

Am deschis ezitant portiere masinii. M-am uitat la Khleo , iar ea ma incurajat facandu-mi semn din cap sa ma duc. Avea dreptate . Nu puteam bate in retragere tocmai acum cand eram atat de aproape.

M-am apropiat tot mai mult de cladire , epuizand distanta cu fiecare pas pe care il faceam. Am intrat inautru dup ace m-am chinuit cateva minute cu usa de la intrare iar racoarea cladirii ma lovi . Trebuia sa recunosc ca am fost surprinsa. Nu mai vazusem niciodata cu arata cladirea pe interior. Era atat de inalta incat ma gandeam ca poate trebuia sa fi fost palat sau casa vreunui duce.

Mi-am aranjat topul roz pal si fustita vaporoasa , pana la genunchi , crem cu model auriu, si am inaintat , cu barbia ridicata , spre ceea ce parea a fi un ghiseu. Tocurile de la noii mei pantofi aurii din noua colectie Fendi, se auzeau infiorator de tare.

-Buna ziua, am spus cu vocea stinsa. Probabil se gandea daca mancasem azi sau ceva asemanator. De fapt , momentul era incredibil de stanjenitor si penibil. Oricum , incercam sa imi repet in gand ca nu mai exista cale de intoarcere. As vrea sa trimit aceasta scrisoare, am continuat eu , intinzand plicul alb pentru a-i arata despre ce era vorba.

-Ai nevoie de timbre, raspunse doamna cu ochelari. Unde vrei sa trimiti scrisoarea?

Ma intreba ea , parand sa inteleaga situatia mea.

-Anglia , am raspuns rusinata cand ea a vazut numele destinatarului, iar buzele ei s-au curbat intr-un zambet discret. Era normal sa rada. Doar la ce ma astepatam.

Adica care mai este fata care trimite scrisori unei vedete? Probabil niciuna normala.Mi-am lasat capul sa cada incet in jos . Pur si simplu nu mai puteam sa ma uit la doamna aceea . Probail urma sa izbucneasca intr-un sarut nervos si isteric , iar pe mine ma vor ataca lacrimile.

-Doi dolari. Spuse doamna , iar zambetul ii disparuse de pe buze. Poate ca isi daduse seama ca nu ma ajuta deloc reactia ei. Mi-am deschis portofelul rosu cu inimioare si am scos banii intinzandu-i doamnei. Mi-am dat parul dupa ureche  si o priveam pe doamna cum lipea timbrele. Eram absolut sigura ca asta nu intra in atributiile ei, desi nu aveam nicio idée despre care ar fi alea, dar incepeam sa ii fiu tot mai recunoscatoare.

Cu un zambet politicos si larg doamna imi sugera ca asta a fost. I-am multumit si am plecat cu pasi grabiti spre usa imensa , de la intrare. Era atat de grea incat a trebuit sa fac eforturi supraomenesti pentru a o deschide.

Khleo era acolo, in masina ei noua, un Porche negru pe care il primise cadou de la parintii ei, in urma cu trei luni, de ziua ei. Fata ei era luminata de un zambet. Aveam o senzatie  ciudata de usurare , ca si cum scapasem de un pericol groaznic.

-Gata? Ma intreba ea cand trantisem portiere in urma mea.

-Da. Am zis imediat si am expirat aer pe care nici nu stiam ca il tineam.

Toata ziua am petrecut-o cu Khleo in mall, plimbandu-ne , povestind , cumparand si  razand atunci cand baietii intorceau capul sau fluierau dupa noi, iar Khleo se stramba spre mine si zicea de fiecare data , plictisita: “Idioti”.

Asta era efectul pe care noi il aveam asupra lor. Inca nu stiam vreaun baiat in viata care sa nu ne flateze cu diferite gesturi.