Capitolul 4

Era clar ca viata lui Khleo nu putea fi mai palpitanta decat  era déjà. De ce? Pentru ca mama ei , Brigitte, insarcinata in luna a saptea , intrase in travaliu in timp ce tatal ei era plecat la nu stiu ce congres, iar ea tipa de parca cineva o ameninta cu un pistol la, la pisica lui Khleo care isi facuse nevoile pe pantofii ei de antilopa.

Pai , bineinteles ca Khleo  s-a urcat in taxi si a fugit sa isi duca mama la spital, desi in loc sa o ajute in timp ce mama ei tipa , a inceput si ea sa tipe, panicandu-se.

Trebuia sa imi fi dat seama . Ba chiar  a si lovit masina pe drum , in disperarea ei necontrolata.

Totusi , a reusit , intr-un final sa ajunga la destinatie fara sa faca victime. Prea multe.

Ma sunat de 14 ori , pana ce am ajuns la spital. Alex a fost lasat complet balta, el fiind oricum pe langa subiect. Nici nu ne-am chinuit sa il sunam.

Apoi, dupa 5 ore si jumatate de tipete pe care nici eu (si poate nici Khleo) nu  mi-am inchipuit vreo data ca le voi auzi si foarte multa cafea, s-a nascut micuta Charlotte (daca va intrebati de ce este atat de mult interes pentru numele straine  ei bine , una dintre cauze este originea mamei lui Khleo si anume franceza).

Nu am crezut ca prietena mea se va comporta astfel in situatii ca acestea. Imi imaginam ca va fi poate indiferenta si nepasatoare, dar ea s-a comportat exemplar si din momentul in care si-a vazut surioara care semana mai mult ca un pui de pisica ud si foarte rosu, a alergat prin toate magazinele sa gaseasca cadourile perfecte pentru scumpa ei surioara.

Nu s-a dezlipit nici o secunda de patutul ei, desi accesul era interzis tuturor persoanelor , cu exceptia infirmierelor care o ducea pe Charlotte la mama ei si a doctorului ,care venea din cand in cand sa verifice daca era totul ok. De doua ori aproape sarise la gatul asistentelor pentru ca , sarmanele au vrut sa o scoata afara, inainte de a fi ele scose afara pentru totdeuna, din spital, din cauza ei. Riscurile meseriei.

Si de parca nu ar fi fost destul evenimentul marcant din viata celei mai bune prietene , cand am ajuns acasa , tata statea foarte serios in scaunul de la birou cand tocmai intrasem pe usa.

Ana , menajera noastra (si mica mea spioana cu care complotam) mi-a luat geanta si nu a reusit sa imi spuna prea multe despre starea in care se afla tata.

“A sunat si..” cam atat am reusit sa inteleg din balbaiala disperata a ei, inainte ca vocea suparata a lui tata sa imi strige numele.

Ce mai putea sa se mai intample acum?

-Aseaza-te pe scaun , te rog. Trebuie sa vorbim. A spus el poate prea tare, desi nu era cazul. Adica am inteles mesaju “eu-sunt-foarte-suparat-si-trebe-sa-imi-descarc-nervii-pe-tine”, dar stateam chiar in fata lui. Eram in toate felurile in care se gandea el , dar nu surda.

Dar oare nu vorbeam tot timpul? Nu discutam in fiecare zi la telefon si seara la cina , cand ajungea acasa?

-Mama ta este…, si s-a oprit. Era atat de furios incat nu imi aduceam aminte cand se mai enervase asa. Si pana la urma , mama era problema? Nu eu?

Deci asta inseamna ca mama a facut ceva foarte grav.

Oh, Doamne , sper ca nu a indraznit sa “se simta bine” cu tipul ala care facea masaj inalt si brunet si foarte tanar incat imi putea fi mie coleg la scoala, din nou .Bine , poate ca nu coleg ,dar totusi… . Sau ala era instructorul de yoga?

Dar daca totusi vroia sa fie Madonna , nu trebuia sa divorteze mai intai? Nu m-as fi suparat, sincer. Probabil as fi facut cateva sedinte cu psiholoaga mea,  in care ea sa imi explice ca nu eu sunt cauza pentru care parintii mei s-au despartit si alte lucruri asemanatoare.

Stiu asta pentru ca parintii mei , desi sunt casatoriti de 17 ani , s-au despartit si s-au impacat de atatea ori incat judecatorul le spune de fiecare data ca pleca in vacanta cand ei se cearta . Surpriza nu ii prea mare pentru bietul om cand se intoarce “din vacanta”, cand ii vede sarutandu-se in restaurantul hotelului Plaza, ca mai apoi tata sa ii daruiasca alt colier sau inel cu diamant sau rubin mamei.

-Ingrozitoare, infioratoare..nici eu nu mai stiu. Acuma am vorbit cu ea la telefon. , apoi a pufnit. De fapt , eu am vorbit. Singur. Am sunat-o  sa ii spun ca a venit invitatia si ca trebuie sa plec in seara asta pana in State. Invitatia este pentru doua persoane , dar nu am reusit sa ii spun de invitatie pentru ca mi-a inchis telefonul iar  pana sa imi dau seama ca vorbeam singur, a trecut ceva. A zis tata furios , aruncand pe birou un plic crem desfacut.

Am luat plicul si am scos hartia frumos impaturita din el. Avea un fir auriu si unu lila pe margine. Ochii mi-au fugit pe ceasul maro, de lemn, de pe birou: era 14:25.

Am incercat sa nu rad , muscandu-mi buza , dandu-mi seama ca acum mama , se presupune ca este la salon.

Sau o fi hair stylist-ul ala dragut, cu ochii verzi ? Oare de aceea are mama tot timpul parul atat de aranjat?

Nu am rezistat. Era chiar mai bine decat daca as fi avut propriul reality show. Am ras atat de tare incat am scapat  scrisoarea pe jos.

Chiar nu era deloc frumos ceea ce faceam eu , dar cum sa nu rad de mama care este atat de infantila si crede ca inca mai traieste perioada liceului , singura perioada in care inselatul iubitilor ( sau a sotilor) avea un motiv intemeiat. Hormonii.

Eram de partea ei , oricum, pentra ca stiam ca nu facea lucrul asta pentru ca nu il iubea pe tati , ci pur si simplu se plictisea si vroia doar sa “experimenteze” .Mi-a promis ca inca il iubeste pe tati. In plus, nu il insela tot timpul. Doar atunci cand erau certati. Dupa ce se impacau nu mai avea nevoie nici de instructorul de yoga si nici de hair stylist.

Dar mama era atat de draguta in incercarea ei de a arata cu 20 de ani mai tanara si de a-si trai viata fara griji.

Si totusi, ii reusea. Botoxul si prietenii medici chirurgici esteticieni faceau minuni. Poate ca si gramada de bani pe care o punea in contul lor facea minuni.

-Am pus-o déjà pe Ana sa faca bagajele. Maine de dimineata este intalnirea , eu trebuie sa plec peste o ora , iar ea nici macar nu este acasa. Si pe deasupra , si-a mai inchis si telefonul. Imi arunca o privire lunga si concentrata , dupa care a strigat-o pe Ana.

-Vrei sa faci o calatorie pana la New York? M-a intrebat el.

Nu mai mergeam cu el la intalniri si sedinte sau alte chesti , de cand aveam  12 ani si nu mi-a placut niciodata sa il insotesc.

Ce gasesti asa de interesant in a sta cu o gramada imensa de oameni ( in special barbati) , cu varste cuprinse intre 30 si 60 de ani si sa ii auzi cum isi discuta problemele lor , discutii din care oricum nu intelegi nimic? “Nu ai voie sa mesteci guma, sa te imbraci indecent , sa bei alcool , sa fumezi , sa fi trista, sa vorbesti nepoliticos. ” (sper ca nu am uitat nimic).

Zambetul pe care il mai aveam pe buze s-a dus. Dandu-si seama ca nu ma incanta ideea (el si simtul lui de observatie foarte dezvoltat), incerca sa ma convinga ca nu este deloc o idée rea si de cat de tare ma voi distra eu.

-Vei merge la cumparaturi singura. Plus ca nu pierzi mare lucru aici , nu? Ba chiar poti veni maine de dimineata , iar cand tu vei ajunge , eu voi fi gata cu sedinta. Putem sa ne distram impreuna. Parea mai mult decat incantat de posibilitatea asta.

Adevarul este ca as fi vrut si eu sa imi i-au o “vacanta de la vacanta” si sa incerc lucruri noi. Sunt aproape sigura ca Khleo nu se va supara cand o voi suna maine , in timp ce eu voi fi la sauna sau la spa, sa ii spun ca a trebuit sa plec.

-Da, sigur, i-am raspuns. Vin.

Poate chiar voi reusi sa vad mai mult , de data asta, decat interiorul masinii, al avionului si al camerei de hotel.

Ana incepuse sa impacheteze haine, dar bineinteles ca am ajuns in camera la timp ca sa ii spun “pune aia” sau “nu pune aia”. Cineva tot trebuie sa o indrume, nu?

Haine , pantofi, genti ,make-up …nu stiu daca m-as fi descurcat de una singura. Partea buna este ca s-a terminat destul de repede , luand in considerare cele cinci genti uriase puse langa usa.

Am participat si eu la impachetat , dar inca nu stiam ce am pus atat in genti si intuiesc ca nu voi reusi sa desfac mai mult de doua geamantane. Dar nu este mai bine sa te asiguri ca ai mai mult , decat sa ajungi undeva si sa realizezi ca nu ai luat destul cu tine? Doar intrebam.

Mi-am luat laptopul si m-am asezat pe pat. Toata treaba asta cu calatoria ma obosit mai mult decat credeam. Am vrut sa imi verific mail-urile , dar cand am vazut in inbox un mail cu “afla data mortii tale”, am iesit fara sa mai verific nimic. De ce as vrea sa aflu data in care voi muri? Asta a fost mult prea ciudat.

Dupa nici zece minute, l-am inchis plictisita. Am luat telefonul si am sunat-o pe Khleo, dar nici macar dupa ce am incercat a patra oara sa vorbesc cu ea, nu mi-a raspuns. Probabil ca mica Charlotte ii ocupa acum tot timpul.

Telefonul meu a inceput sa sune. Vazand ca era ea , am raspuns, dar in loc sa ii aud vocea minunata , un tipat inspaimantator se auzi. Un planset.

-Alo? Intreba Khleo printe tipete.

Macar m-am linistit ca nu era ea aia care tipa in halul ala.

-Khleo, esti ok? Am intrebat cat mai tare si sperand sa ma poata auzi , desi aveam slabe sanse sa se intample asa. Daca aceasta convorbire va dura mai mult de cinci minute , eu si  Ana sigur vom ramane cu traume.

-Charlotte , nu mai plange. Mariana vine imediat, se auzi vocea blanda a lui Khleo.

Mariana ? Pai daca asociaza numele ei cu al lui Charlotte , nu poate fi decat una din toata armata de bone , antrenate si gata sa sara la orice clipa din zi si din noapte, dandu-i sansa mamei lui Khleo sa se refaca. Nu stiu cum sta treaba cu depresia postnatala (si nici nu vreu sa aflu) , dar cred ca biata femeie avea nevoie de mai mult ajutor decat din partea unor bone inarmate cu biberoane incalzite. Stresul asta.

Deci sa inteleg ca vocea aia de leoaica ii apartinea lui Charlotte? Asta insemna un singur lucru. Cu siguranta in familia aia a fost cineva cantaret la opera, iar micuta noastra i-a mostenit calitatile.

-Alo? Tipa Khleo inca o data in telefon.

Am renuntat la convorbirea noastra , daca se poate numi asa , avand in vedere ca nu a durat mai mult de un minut si tot ce am reusit sa aud erau niste tipete si pe Khleo care nu ma auzea deloc si tot repeat “alo”. Se considera asta o convorbire?

Se pare ca in seara ma voi plictisi ingrozitor , pana voi adormi. Ce poate fi mai rau decat asta?

Oare scrisoarea mea a ajuns la Londra? Probabil ca nu. Sau da? Oricum , sper ca profesorul meu de engleza  a verificat-o de cel putin cinci ori. Altfel fusta de la uniforma mea odioasa nu va mai fi atat de ridicata la ora lui de engleza.

Bine, era poate si pentru faptul ca era cel mai tanar profesor si cel mai frumos dintre toti. Toate fetele faceau asta , doar ca eu aveam mai mult succes cu trucul asta ieftin, se pare.

Nu vreau sa ma gandesc ca am trimis scrisoarea , iar daca va ajunge la destinatie si daca va fi citita , dupa tot efortul meu de a trece peste umilinta indurata, scrsoarea aia sa nu fi fost scrisa corect.

Cineva va avea de suferit. Doar ca nu stiu inca cine, dar asta ii ultima mea grija. Persoana pe care sa imi descarc  nervii. E bine de stiut ca tot timpul se gasesc vinovati, nu-i asa?